VINERI începe TSP – Teaca Summer Party 2024

Party people, au mai rămas doar câteva zile până la cel mai tare festival al anului: TSP ReVerie Edition, la Teaca! VINERI se dă startul la SUPER distracție și muzică electro de excepție!

A început numărătoarea inversă! În trei zile începe TEACA Summer Party – festivalul organizat în aer liber, la insistența unor tineri de a evada din cotidian.

Pentru ediția din acest an – Reverie Edition, organizatorii au pregătit nu mai puțin de trei zile de distracție și muzică bună.

Cele mai fresh vibe-uri, multă, multă distracție și oameni faini te așteaptă la TEACA începând de vineri.

Pe scenă vor fi prezenți artiști desăvârșiți în domeniul muzicii electronice, headliner-ul festivalului fiind Einmusik, marele DJ și producător de muzică din Berlin, Germania.

Acesta le transmite fanilor săi că abia așteaptă să mixeze pentru ei, vineri seara, la Teaca:

Tot vineri, Cosmin Horațiu, „our local hero”, cum îi spun organizatorii, revine la TSP cu un nou set incendiar.

Acesta a fost prezent la fiecare ediție a festivalului. Și acum promite să facă din această petrecere una de neuitat.

De asemenea, Doru, David G și Manki&Stieb vă așteaptă vineri la Teaca pentru a petrece împreună o seară magică!

Dacă nu ți-ai luat încă bilet, o poți face de AICI.

La TSP se dezlănțuie energiile pozitive!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: