VIDEO: Militarii dați afară din armată, „suspendați în aer” de schimbările legislative. Cer dreptate, pe motiv de discriminare

În urma unei legi date acum câțiva ani, militarii care împlineau 40 de ani erau „dați afară” din Armată. Schimbările legislative din acest an îi discriminează pe cei care au luptat eroic pentru țară. Mai exact, aceștia nu-și pot deduce din vârsta de pensionare, anii munciți în teatrele de operațiuni. Acum au intentat proces împotriva MAPN, cerând să li se facă dreptate.

Au luptat pentru țară în teatre de operațiuni din Irak, Kosovo sau Afganistan. Apoi, Statul i-a „recompensat” cu scoaterea din Armată. Militarii care împlineau 40 de ani erau automat dați în șomaj, fără salarii compensatorii.

Anul acesta, legea 233/2015 a fost modificată, iar anii munciți în teatrele de operațiuni pot fi deduși din vârsta de pensionare doar la cei care activează ACUM în Armată.

Astfel, câteva sute de militari trecuți în rezervă au rămas „suspendați în aer”, legea fiindu-le discriminatorie. Printre ei, și aproximativ 30 de bistrițeni. Aceștia au hotărât să intenteze un proces împotriva MAPN-ului, prin care să-și ceară drepturile.

Ei doresc să le fie recunoscuți anii lucrați în teatrele de operațiuni și astfel să-și poată deduce și ei din vârsta de pensionare. Chiar și col (r) Dan Cosma, prim-vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și cu dizabilități a venit să îi susțină și a explicat nedreptățile care li se fac.

[arve url=”https://youtu.be/jOKtVL6Phq4″ /]

Astfel, avocata Iuliana Wolf din cadrul Baroului București a fost prezentă astăzi la Bistrița pentru a susține această cerință a militarilor în rezervă. Ea a explicat că într-adevăr legea a fost considerată de instituțiile abilitate ca fiind una discriminatorie și speră ca să reușească să câștige procesul.

[arve url=”https://youtu.be/VCCWQ1FUk7Q” /]

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: