SUPERCOM gustă primele amenzi! Ce nu a făcut și cât plătește:

Firma de salubritate Supercom gustă primele amenzi. Acestea i-au fost date pentru că nu și-a făcut lucrul așa cum trebuie. S-au găsit platforme necurățate și coșuri de gunoi stradale negolite de zile întregi. CE valoare au amenzile:

Bistrițenii care aruncă deșeuri în locuri necorespunzătoare, sunt amendați pe capete. Mai mult, de la 1 martie, amenzile se mai înăspresc, datorită obligativității de colectare selectivă.

În 2019, firma Supercom nu a primit NICIO amendă, deși a curs cu nemulțumiri din partea cetățenilor.

Anul acesta însă, lucrurile par să se schimbe. Firma de salubritate gustă primele amenzi. Iar suma nu e deloc de neglijat.

Acum trei săptămâni, am solicitat Supercom-ului măsuri concrete de îmbunătățire a activității de colectare, una dintre ele fiind și curățarea platformelor de colectare a deșeurilor menajere și reciclabile. (…) Am verificat din nou, în prezența celor de la Supercom în peste 20 de puncte de colectare, modul de implementare a acestor măsuri trasate de mine precum și modul în care-și îndeplinesc obligațiile contractuale. Din păcate, am observat doar o mică îmbunătățire în decursul celor trei săptămâni în activitatea lor, dar nesatisfăcătoare, comparativ cu așteptările cetățenilor. Prin urmare am dispus Poliției Locale, sancționarea companiei Supercom cu amenda de 25.000 lei, pentru necurățarea platformelor de colectare și 4500 lei pentru faptul că în câteva locuri am găsit coșuri de gunoi stradal negolite de câteva zile”, a scris viceprimarul Cristian Niculae pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai explicat că 100 de containere negre deteriorate urmează să fie schimbate, iar verificările vor continua.

„Periodic, voi verifica activitatea Supercom în Bistrița ca să mă asigur că-și îndeplinesc obligațiile contractuale conform caietului de sarcini și regulamentului de salubrizare. Nu îmi face placere să dispun sancțiuni, dar lucrurile trebuie îndreptate în cel mai scurt timp”, a mai scris viceprimarul.

Foto- Facebook Cristian Niculae

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: