Supărat că nu a primit un semn onorific de la MAI, un polițist judecat pentru fapte de corupție a dat în judecată Ministerul de Interne

Un polițist din Năsăud a acționat în judecată MAI, după ce nu a primit semnul onorific „în serviciul patriei”. Se pare că acesta nu a primit distincția tocmai pentru că este inculpat într-unul dintre cele mai mari dosare de corupție care vizează polițiști, din țară.

Inculpat în dosarul de corupție în care sunt judecați foștii șefi ai Inspectoratului de Poliție Județean Ioan Ovidiu Mureșan, Roberto Hasnăș sau Leon Cloșcă, Mihai Manciu, de la Poliția orașului Năsăud a cerut în instanță obligarea Ministerului de Interne să îi confere semnul onorific „În Serviciul Patriei”.

Potrivit Gazeta de Bistrița, acesta a fost lăsat pe dinafară de superiori tocmai din cauza dosarului penal în care este cercetat, asta deși legea nu prevede interzicerea acordării unei asemenea distincții în astfel de situații.

Mihai Manciu, trimis în judecată în 2015 pentru abuz în serviciu, are o experiență în poliție de 25 de ani și ar fi avut dreptul la acordarea acestei decorații. Dosarul a fost judecat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, judecătorii bistrițeni respingându-i acțiunea.

La Curtea de Apel Cluj, însă, lucrurile au stat altfel. Judecătorii de la Cluj i-au dat dreptate polițistului, astfel că Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud este obligat să îi ofere semnul onorific „În Serviciul Patriei”. Hotărârea este una definitivă.

Foto: Gazeta de Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: