Sebastian Lutaniuc își apără centura pe 2 august: „Am avut niște luni de pregătire foarte dure pentru acest meci”

Pe data de 2 August la TeraPlast Arena din Bistrița se va desfășura una dintre cele mai importante gale din sporturile de contact, Transilvania Mix Kombat-Road to DFS.  Bistrițeanul Sebastian Lutaniuc mărturisește că ultimele luni de pregătire pentru meciul în care își va apăra centura cucerită în decembrie au fost foarte dure.

Și la această gala, Bistrița are reprezentanți de marcă de la clubul Profesional Fight Gym Bistrița, condus de Ionel Burduhos. Va fi o gală în care se va lupta pentru onoare, pentru centură și mai ales pentru fiecare clipă trăită în sală.

Meciul bistrițeanului Sebastian Lutaniuc, cel mai titrat sportiv al clubului PFG Bistrița, este și Main Eventul competiției. Acesta va lupta cu sportivul brazilian Guilherme de Assis în fața căruia bistrițeanul își va apăra centura de titlu Mondial ISKA.

Ionel Burduhos și Sebastian Lutaniuc au stat de vorbă cu bistrițeanul.ro și ne-au declarat că entuziasmul e foarte mare și cu siguranță spectatorii prezenți în TeraPlast Arena vor vedea niște meciuri foarte interesante.

„Sunt foarte pregătit. Deja au început să apară emoțiile. Am avut niște luni de pregătire foarte dure pentru acest meci. Este un meci de titlu mondial, chiar aici acasă la Bistrița. Emoțiile sunt pe măsură. O să fie 5 reprize, de bătaie non-stop. Un brazilian foarte puternic, zice el, vine să îmi ia centura, dar cu siguranță nu va reuși”, a declarat Sebastian Lutaniuc, pentru Bistrițeanul.ro.

Sportivul a mărturisit și că faptul că meciul se desfășoară acasă este o presiune în plus. Întreg interviul cu Sebastian Lutaniuc și Ionel Burduhos îl puteți urmări mai jos

Organizatorii anunță publicul interesat că pot achiziționa bilete, atât online pe bilete.ro, cât și fizic de la caseria sălii.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: