Primarul ales Gabriel Lazany: „Constructorul crede că va finaliza lucrările până la finalul anului, iar Slătinița va avea apă”

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul ales Gabriel Lazany a precizat că a discutat cu constructorul care lucrează la aducțiunea de apă în Slătinița, singura localitate componentă a municipiului care nu are deloc apă, iar lucrările vor fi finalizate până la finalul anului, iar cetățenii din Slătinița vor avea apă.

Slătinița este singura localitate componentă a municipiului fără apă, deși se află la doar 10 km de centrul Bistriței. Până acum s-a făcut o stație de epurare și s-a făcut canalizarea, dar apa tot nu curge la robinetele locuitorilor din Slătinița.

De curând au început și lucrările la aducțiunea de apă, proiectul fiind inclus în MasterPlan și aparținând furnizorului Aquabis. Lucrările ar fi început în luna mai. Prezent la Bistrițeanul Live, primarul ales Gabriel Lazany a precizat că a discutat cu constructorul care desfășoară aceste lucrări, care i-ar fi spus că crede că va termina lucrarea până la final de 2024.

„O să merg să avem o discuție cu oamenii, dar de data aceasta voi merge înconjurat de specialiști. O să mă duc cu directorul de la ADI Apă-Canal, cu cei de la Aquabis, pentru că nu mi-e frică să apar în fața oamenilor și o să vedem care le sunt problemele și care vor fi soluțiile pentru ei. Apă la Slătinița va fi. Lucrările sunt începute, din ce am discutat cu reprezentanții constructorului, ei cred că se vor încadra și vor finaliza lucrările până la sfârșitul anului. Nu vreau să le lansez ca un termen precis, pentru că nu am toate informațiile în mod oficial. Garantat lucrările vor fi duse la bun sfârșit și cei din Slătinița vor avea apă și canal”, a precizat Gabriel Lazany la Bistrițeanul Live.

Emisiunea la care a fost prezent Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Domnul Lazanyi.
    Noi pe strada Zavoaie nu avem cateva strazi apa si suntem la 3 km de centrul Bistritei.Nu ii rusine un pic la AquaBis ca se face acuma si apa si canal si cateva case nu o sa avem nici acuma vezi doamne.Is curios ce parere aveti si cum rezolvati problema D-ul Primar.Am inteles ca noi ar trebui sa tragedy din banii nostri ca sa avem si dupa aceea sa predam reteaua la Aquabis.Vi se pare NORMAL ????Ii nesimtire curata!!!Si pe urma daca se mai construiesc case altii rezolva problema cu 300 de Ron.Suntem la 60 m de reteaua care se face acuma si nu se face o modificare de proiect ca sa avem si noi apa si canal doar daca facem noi din banii personali.Asteptam o solutie D-ul Lazanyi!!!!!!Ati promis ca rezolvati problema dar sa rezolvati si pt cei care nu erau pe proiectul respectiv ma refer la casele construite recent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: