Pneumonia a fost mortală sezonul acesta pentru bistrițenii care au avut și alte boli grave

Potrivit șefei Direcției de Sănătate Publică, Anca Andrițoiu, pneumonia a fost mortală pentru persoanele în vârstă care au avut și alte comorbidități, în acest sezon.

Bistrițenii pot să răsufle ușurați! A început să scadă numărul de cazuri de gripă și pneumonie, care au făcut ravagii în acest sezon.

Potrivit șefei Direcției de Sănătate Publică, pneumonia a fost mortală pentru cei care aveau și alte boli grave asociate. Afectate au fost în special persoanele în vârstă.

„În ceea ce privește decesele de pneumonie, marea majoritate sunt persoane vârstnice care au comorbidități. De obicei la aceste persoane, care sunt foarte vulnerabile, pneumoniile se manifestă altfel și acesta este motivul pentru care decedează. Absolut toți care au decedat au avut comorbidități, fie boli cardiace, fie cancer, fie fac dializă”, a explicat în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, directorul executiv al DPS, Anca Andrițoiu.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: