Pe caniculă, Paraschiva Borș a adus bronzul în Bistrița-Năsăud, de la Campionatul Mondial Masters de alergare montană din Cehia

Bistrițeanca Paraschiva Borș a reușit să aducă medalia de bronz în Bistrița-Năsăud, de la Campionatul Mondial Masters de alergare montană, care s-a desfășurat ieri, în Cehia. Sportiva a mărturisit că și la competiție, căldura a fost greu de suportat.

Paraschiva Borș a reprezentat România, la Campionatul Mondial Masters de alergare montană, care s-a desfășurat ieri, în Cehia. Sportiva a reușit să aducă la Bistrița, medalia de bronz.

„La Campionatul mondial masters de alergare montană din Cehia, pe o căldură greu de suportat, am alergat cursa de 22 km cu 1.300 de metri diferență de nivel, unde am reușit să câștig medalia de bronz individual. Este o medalie pentru care am muncit cu pasiune, disciplină și încredere”, a precizat sportiva.

Nu este primul concurs de unde anul acesta Paraschiva Borș s-a întors cu medalii. În mai, de la Campionatul European Masters din Italia, maratonista s-a întors cu aurul și argintul, la probe diferite.

Foto: Paraschiva Borș 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: