Patru tineri au ajuns azi-noapte la Poliție, după ce s-au bătut pe o stradă din oraș

Patru tineri, dintre care doi minori, au ajuns azi-noapte la Poliție, după ce s-au bătut pe o stradă din Bistrița. Tot azi-noapte, alți tineri au făcut scandal în apropierea unui club din oraș.

Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit aseară, în jurul orei 23.30, pentru aplanarea unui conflict între patru tineri, pe o stradă din Bistrița.

Doi minori și doi tineri de 22, respectiv 23 de ani au avut mai întâi un schimb de replici în contradictoriu, după care s-a iscat o altercație între aceștia.

Echipajul de Jandarmerie care patrula în zonă s-a autosesizat și a intervenit pentru aplanarea scandalului și oprirea altercației dintre cei patru tineri.

Ca urmare a celor constatate a fost chemată la fața locului și o ambulanță pentru a oferi îngrijiri medicale de specialitate celor în cauză”, informează IJJ BN.

Cei patru tineri au fost conduși la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Aceștia au fost amendați, în total, cu 1.800 de lei, pentru amenințare, tulburarea ordinii publice și provocarea scandalului.

Tot în această noapte echipajul de Intervenție al Jandarmeriei a intervenit și în imediata apropiere a unui club din municipiul Bistrița, unde a izbucnit un scandal pe fondul unor nemulțumiri și al consumului de băuturi alcoolice.

În acest caz jandarmii au aplanat conflictul în care au fost implicate cinci persoane și au aplicat sancțiuni în valoare de 2.800 de lei, pentru adresarea de injurii, provocarea scandalului și tulburarea ordinii publice”, a mai completat sursa citată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: