Pasajele Bistriței prind viață, în 28 august: Descoperim orașul altfel și scriem un nou capitol din Povestea Vinului

Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței ne provoacă, între 28 și 30 august, să descoperim orașul într-un mod aparte. Câteva dintre cele mai frumoase spații ale zonei istorice – Pasajul Artelor, Piața Centrală, Pasajul Breslelor, Turnul Dogarilor, Aleea Vadului și Podul Codrișor – prind viață și se animă cu evenimente speciale.

Între 28 și 30 august 2026, bistrițenii și turiștii din oraș sunt invitați să facă parte din festivalul Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței. Avem ocazia să ne bucurăm de degustări de vin oferite de crame și producători locali, gastronomie, tururi tematice. Nu lipsesc nici întâlnirile cu oameni pasionați sau concertele live, într-o atmosferă relaxată, în decorul aparte al Bistriței istorice.

Ediția din acest an debutează cu un moment special pentru oraș.

Vineri, 28 august, de la ora 18:00, va avea loc inaugurarea programului „Bistrița – Oraș Creativ UNESCO” în domeniul arhitecturii. Va fi deschis publicului și Turnul Dogarilor, proaspăt restaurat și reabilitat. 

Totodată, aici se inaugurează o inedită expoziție – New Media Art. Aceasta își propune să ofere publicului o perspectivă contemporană într-unul dintre cele mai importante monumente ale Bistriței.

Turnul Dogarilor revine astfel în circuitul cultural al orașului – devenind unul dintre reperele programului „Bistrița – Oraș Creativ UNESCO”. Vorbim de un nou spațiu dedicat culturii, patrimoniului și evenimentelor care dau viață centrului istoric.

PROGRAM – Povestea Vinului în zona TURNUL DOGARILOR

Vineri, 28 august

18:00 – Inaugurarea programului „Bistrița – Oraș Creativ UNESCO” și a Expoziției New Media Art

20:00 – Zeyla Tomlyn

22:00 – Zmei 3

Sâmbătă, 29 august

18:00 – Warm-up

20:00 – Son de Napoca

22:00 – Moonlight Breakfast

Duminică, 30 august

18:00 – Warm-up

20:00 – Mara Halunga

22:00 – Jazzy Jo Experience

Timp de trei zile, pasajele și spațiile istorice ale Bistriței vor deveni un loc al întâlnirilor, al muzicii și al poveștilor, într-un eveniment care pune în valoare identitatea orașului și aduce patrimoniul mai aproape de comunitate.

Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței a fost inițiată de Asociația Mocănița Transilvaniei și continuată de Primăria Municipiului Bistrița, Palatul Culturii Bistrița și ADI Turism în Bistrița-Năsăud.

Programul complet și alte informații despre festival sunt disponibile pe www.povesteavinului.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: