NESIMȚIRE: Cu copiii, la furat de flori din rondouri

Un bărbat, o femeie și doi copii au fost surprinși de locatarii unui bloc din Bistrița în timp ce furau flori din rondouri. Oamenii au înregistrat întreaga scenă și au trimis apoi imaginile Poliției Locale. „Nu putem avea un oraș frumos dacă tolerăm astfel de comportamente!” – atrag atenția polițiștii locali.

În situația prezentată în înregistrare am fost sesizați de locatari cu privire la distrugerea zonei verzi și furtul florilor din spațiile special amenajate.

Se pare că nu este prima dată când florile sunt smulse și spațiile verzi deteriorate, dar de data aceasta locatarii au fost vigilenți, au înregistrat fapta și ne-au semnalat incidentul„, explică Poliția Locală.

Persoanele din imagini au fost identificate și chemate ulterior la sediul Poliției Locale.

S-au aplicat măsurile legale conform prevederilor HCL 153/2009, iar ca măsură administrativă complementară s-a dispus refacerea spațiului verde.

Vă solicităm, în cazul în care surprindeți situații similare sau alte fapte antisociale, să nu le încurajați și să apelați Dispeceratul Poliției Locale la unul din numerele de telefon 0263 239 376 sau 0800 0800 33 sau la numărul de WhatsApp 0756 122 070„, mai spun reprezentanții instituției.

𝐍𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐮𝐧 𝐨𝐫𝐚𝐬̦ 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐭𝐨𝐥𝐞𝐫𝐚̆𝐦 𝐚𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: