ÎNSCRIERI pentru primul curs al programului: „Există un EROU în fiecare dintre voi”

Din 1 septembrie, Bistrița va fi împânzită de defibrilatoare stradale. Cei cărora li se face rău în stradă vor putea fi ajutați de oameni simpli care au „descoperit” eroul din ei. Cursurile de prim ajutor destinate acestui program încep în 1 august. Se fac înscrieri:

Bistrrița este primul oraș din țară, exceptând capitala, care va implementa programul „Există un Erou în fiecare din voi”.

Mai exact, în oraș vor fi amplasate defibrilatoare stradale. Acestea vor putea fi folosite de voluntari în cazul în care unei persoane i se face rău în plină stradă.

VIDEO – UNIC: Defibrilatoare amplasate în diferite zone din oraș!

Programul va fi implementat la 1 septembrie 2022, astfel că inițiatorul acestuia, dr Cristian Grasu, a fost prezent la Bistrița pentru a oferi mai multe detalii.

Din 1 septembrie, bistrițenii cărora li se face rău pe stradă au mai multe șanse la viață. Primarul Turc, printre „salavatorii” de pe stradă

Totuși, bistrițenii care doresc să facă parte din acest proiect, ca voluntari, au nevoie de o minimă instruire. Iar primele cursuri vor avea loc în perioada 1 – 3 august.

Se dă startul înscrierilor pentru prima sesiune.

În perioada 01-03 august au loc primele cursuri de instruire adresate voluntarilor „Există un Erou în fiecare dintre voi” din Bistrița! Poți și TU să salvezi vieți prin acordarea primului ajutor persoanelor aflate în nevoie în apropierea ta!

Fii voluntar și fă parte din echipa eroilor bistrițeni care, prin intermediul aplicației ExistaUnErou sau prin SMS, primesc alerte în timp real cu privire la oameni aflați în situații critice pentru a le acorda primul ajutor și a le salva viețile!

În cazul în care locurile pentru prima serie de cursuri sunt epuizate, rămâneți pe lista voluntarilor pentru următoarele cursuri!

Vă amintim că programul „Există un Erou în fiecare dintre voi” va fi implementat în municipiul Bistrița în luna septembrie”, este anunțul postat pe pagina Primăriei Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: