Polițiștii au deschis un dosar penal în cazul incendierii intenționate de la Șanț. Vinovatul încă n-a fost identificat

O casă din comuna Șanț s-a făcut scrum săptămâna trecută. Pompierii au ajuns la concluzia că focul a fost pus intenționat. Polițiștii au deschis un dosar penal, însă vinovatul încă n-a fost identificat.

Săptămâna trecută, joi, o casă din Șanț a fost cuprinsă de flăcări. Două ore s-au luptat pompierii militari și voluntari cu flăcările. Suprafața afectată a fost de peste 300 de metri pătrați: o casă de locuit și anexele gospodărești.

Din fericire, casa respectivă nu era locuită. Ancheta pompierilor a scos în evidență faptul că focul a fost pus intenționat. La scurt timp, polițiștii au deschis și ei un dosar penal:

„În acest moment se efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de distrugere din culpă, urmând ca pe parcursul cercetărilor, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri în consecință”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Paul Rodilă.

Se pare că vinovatul încă nu a fost identificat de polițiști. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO: Incendiere intenționată în Șanț! O casă s-a făcut scrum

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: