În doi-trei ani, elicopterele SMURD vor ateriza pe acoperișul spitalului. Cât de complicat este de realizat heliportul

Spitalul Județean de Urgență Bistrița va avea în viitorul apropiat un heliport, o platformă unde vor putea ateriza elicopterele SMURD pentru a prelua pacienții ce necesită transport la clinicile de specialitate din centrele universitare.

Acesta va fi amenajat chiar pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență Bistrița și este o sarcină mai complexă decât pare. Pe lângă structura de rezistență și reamenajarea acoperișului, trebuie lifturi care să ducă până pe acoperiș, canalizare separată pentru eventualele scurgeri de combustibil, dar și o stație de pompare separată.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, odată cu heliportul, unitatea medicală va trebui să amenajeze inclusiv un dispecerat special, cu un dispecer de zbor asigurat 24 din 24. Costurile heliportului sunt estimate la un milion și jumătate de euro.

Gabriel Lazany crede că în 2-3 ani acest proiect ar putea fi materializat, mai ales că ar avea șanse să fie finanțat din fonduri europene. Dacă acest lucru nu este posibil nu se va renunța la acest proiect, căutându-se alte surse de finanțare.

Studiile ce trebuie realizate pentru acest proiect sunt și ele multe și stufoase. Consiliul Județean a prins în bugetul de anul acesta 154.000 de lei pentru documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenție pentru amenajarea de heliport.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: