De la Bistrița în elita europeană: Ilie Dunca, șeful pompierilor bistrițeni, în rețeaua de experți a Comisiei Europene

Cu o carieră de aproape 15 ani în domeniul situațiilor de urgență, locotenent-colonelul Ilie Dunca, comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, a fost acceptat în rețeaua de experți TAIEX a Comisiei Europene. Mai exact, acesta a fost inclus în baza de date a specialiștilor care pot fi cooptați în activitățile derulate prin acest instrument european.

​Experiența profesională acumulată în activitatea operativă din România devine o resursă valoroasă la nivel internațional.

O dovedește locotenent-colonelul Ilie Dunca, comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, care a fost acceptat în rețeaua de experți TAIEX (Technical Assistance and Information Exchange) a Comisiei Europene.

TAIEX (Technical Assistance and Information Exchange) facilitează schimbul de expertiză între administrațiile publice prin misiuni de experți, seminare și vizite de studiu, creând contexte în care experiența acumulată într-un sistem poate deveni utilă și altor profesioniști.

Includerea colegului nostru de la ISU Bistrița într-o astfel de rețea deschide o nouă direcție de colaborare: experiența dobândită în misiuni internaționale, proiecte europene și activitatea din domeniul situațiilor de urgență poate fi împărtășită la nivel european, iar experiențele și bunele practici întâlnite în aceste activități se pot întoarce, firesc, către echipă.

Este unul dintre modurile prin care experiența construită zi de zi, aici, poate circula mai departe și poate crea noi legături profesionale în domeniul protecției civile și al managementului situațiilor de urgență. Uneori, cooperarea europeană începe simplu: cu experiența unui profesionist pusă la dispoziția celorlalți” – transmit cei de la ISU BN.

Locotenent-colonelul Ilie Dunca a explicat pentru Bistrițeanul.ro că are o experiență de aproape 15 ani în domeniul situațiilor de urgență, iar din 2018 este comandant al Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Acesta a ocupat de-a lungul timpului diverse funcții de execuție, în domeniile preventiv și operativ, totodată absolvind numeroase cursuri de specializare și perfecționare în domeniul managementului situațiilor de urgență, atât în România, cât și în străinătate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: