FOTO/VIDEO – Gala Comunitarium, la Hotel Metropolis: 20 de elevi au fost premiați pentru performanțele lor

Este în plină desfășurare, la Hotel Metropolis, Gala Comunitarium. 20 de elevi cu performanțe deosebite, dar cu resurse materiale modeste, au fost răsplătiți și încurajați să-și continue performanțele. Mai mult, 5 personalități de succes în domenii diverse și-au împărtășit experiența și calea prin care au ajuns să-și îndeplinească visul.

La Hotel Metropolis se desfășoară, în aceste momente cea de-a 6-a ediție a Galei Comunitarium – eveniment anual organizat de Asociația Comunitarium.

Gala Comunitarium și-a propus să încurajeze performanța și să-i încurajeze pe copii să învețe în continuare și să tindă spre rezultatele de excepție obținute până în prezent.

La Asociația Comunitarium au ajuns 35 de propuneri, din partea profesorilor diriginți și ai Inspectoratului Școlar BN.

Chiar dacă, pentru Gala Comunitarium au fost selectați doar 20 de elevi, nici ceilalți 15 care nu au întrunit punctajul necesar nu au rămas fără premii. Aceștia s-au ales cu vouchere și cadouri. 

Este foarte probabil ca adevăratul înțeles al noțiunii de „a reuși în viață” să se poată dezvălui doar celor instruiți, ambițioși, curioși permanent si cu iubire de carte.

Prin intermediul numeroșilor sponsori care au rezonat cu ideea încurajării copiilor în drumul lor către desăvârșire educațională și nu numai, evenimentul din 9 noiembrie este un moment dedicat celor mai mici dintre noi, copiilor”, au argumentat cei de la Asociația Comunitarium. 

Asociația Comunitarium și-a propus să le ofere elevilor un suport inițial important: câte un laptop pentru fiecare.

Dar organizatorii au oferit și cinci povești de viață impresionante: cinci personalități care și-au povestit experiența de viață și drumul spre succes. 

Personalitățile care și-au spus astă-seară povestea la Gala Comunitarium au fost Andrei Stupu (business consultant, trainer, coach, researcher), Roxana Muică (formator, coach, business consultant), Dan Coman (scriitor), Mihai Țandea (trainer, facilitator) și Cristian Găzdac

Momentele artistice au fost completate de saxofonistul Codruț Bistriteanul, care a adus întreaga sa experiență artistică de 30 de ani, pentru a crea o atmosferă de poveste.

Actorul bistrițean Dorin C Zachei a fost amfitrionul serii, ghidând publicul într-un eveniment de mare încărcătură emoțională și intelectuală.

Evenimentul a fost posibil grație implicării unor sponsori: 

Evenimentul beneficiază de susținere pe partea de organizare din partea unei echipe extraordinare de voluntari de toate vârstele, implicați atât în procesul de selecție al copiilor premiați cât și în organizarea evenimentului în sine”, a explicat moderatorul Dorin C. Zachei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: