Aproape 35.000 de sași erau nevoiți să părăsească județul Bistrița-Năsăud în septembrie 1944 – ameninţaţi că dacă nu pleacă, vor fi împuşcaţi de ruşi. Dramaticul episod a fost comemorat ieri, în Piața Dominicană, în prezența oficialităților. Pentru acest moment solemn au sosit la Bistrița sași din întreaga țară, dar și din Germania sau Austria.
În septembrie 1944, Bistriţa a fost bombardată cu 3 bombe care i-au speriat atât de mult pe locuitori, încât aceștia au fugit adăpostindu-se în pădurile din apropiere. În aceeaşi toamnă, saşii erau somaţi să evacueze oraşul. Au fost ameninţaţi că dacă nu pleacă, vor fi împuşcaţi de ruşi.
Dramaticul episod este evocat emoționant în volumul Exodul sașilor bistrițeni, publicat de Nicoleta Moldovan în 2012. Iar comunitatea evanghelică din Bistrița a pregătit cu acest prilej o serie de evenimente culturale de excepție.
Ieri, în piațeta Dominicană din Bistrița, sașii din Bistrița, alături de oficialități și invitați din Transilvania, Bucovina, Germania sau Austria au comemorat evenimentele din 1944.
În Biserica Evanghelică a avut loc un concert extraordinar susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu și Cornel Groza.
Johann Meinhart – unul dintre sașii care au părăsit orașul – povestește pe larg despre una dintre cele mai traumatizante pagini ale istoriei Bistriței. Aproape 10.000 de case au fost lăsate în urmă intacte, în toamna anului 1944.
„Oamenii şi-au măturat casele, au aranjat frumos paturile, şi-au lăsat toate proviziile de porumb în pod, animalele în grajduri, şi-au predat cheile caselor la primărie, într-o cotarcă. Li s-a spus că în câteva săptămâni se vor putea întoarce. Dar nu a fost deloc aşa…” îşi amintea Johann Meinhart.
Frica a pus stăpânire atunci pe toţi saşii din Bistriţa şi din împrejurimi. „Atunci au plecat absolut toţi. Nimeni n-a rămas. În Dumitra, la numărul 312, Luci Catarina era născută în 15 septembrie, avea cinci zile. A plecat, însă, cu mama în căruţă şi când a ajuns în Austria avea două luni… În comună au rămas grajdurile cu animale şi vaci şi viţei şi boi şi găini şi oi şi tot ce-au avut. Vinuri, grâul în hambare, în podurile caselor, beciurile pline de vin…” mai povestea Meinhart.
Unii dintre saşi au ajuns în lagăre, mulţi n-au mai apucat deloc să-şi revadă locurile copilăriei iar cei mai puţini – care au reuşit să revină zeci de ani mai târziu, în vizită, aveau să găsească în locul celor lăsate – surprize – şi nu dintre cele mai plăcute….
„Toţi o plecat. O rămas oraşul gol. Apăi sigur că n-o rămas mult timp gol, că o venit şi l-o ocupat. O tăbărât ţâgani destui…” povestea Ema Bucur, o altă săsoaică nevoită să plece din Bistriţa în 1944.
