FOTO: Se asfaltează pe strada Gh. Șincai! În următoarele șapte zile lucrările se vor sista în zonă

Minune: în sfântă zi de sâmbătă, zeci de mașini ale MIS Grup au ieșit în stradă, la muncă. Agitație încă de dimineață pe strada Gheorghe Șincai! După zile întregi de pauză, muncitorii s-au pus pe treabă și au început să asfalteze.

Astăzi se toarnă stratul de balast stabilizat care se compactează”, a anunțat primarul Ioan Turc. Edilul a mai avertizat că, timp de șapte zile, lucrările se vor sista în zonă, pentru ca acest strat de asfalt să capete rezistență.

Apoi se vor monta bordurile și se va asfalta cu stratul de bază.

Îi rog pe cetățeni să nu intre pe suprafața proaspăt amenajată, pentru a asigura un nivel înalt de calitate a lucrărilor!”, a mai transmis primarul Ioan Turc.

Pe strada Grigore Bălan soluția tehnică aplicată este diferită. Aici va fi vorba de „săpătură la circa un metru, compactare, inclusiv balastrare și montarea bordurilor.

Săptămâna viitoare vom avea o procedură de verificare a nivelului de compactare, cu implicarea Inspectoratului de Stat în Construcții. După care va fi turnat primul strat de asfalt”, a precizat primarul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: