FOTO: Imposibil să te plimbi cu copilul în cărucior pe aici! Maşinile primarului Ovidiu Creţu blochează trotuarul

„Dacă vrei să ieși la o plimbare pe Strada Moșilor din Bistrița, va trebui să te plimbi o bună parte pe carosabil! Întrucât zona pietonală din fața vilei primarului PSD-ist este ocupată de mașinile acestuia și ale familiei Crețu…!”, se revoltă un tânăr din Bistriţa.

Nu este prima oară când bistriţenii se plâng de faptul că trotuarul – destinat pietonilor – este cu nesimţire invadat de maşini care blochează total accesul. De această dată, însă, este vorba despre cel care ar trebui să ne ofere un exemplu de corectitudine.

Un tânăr din Bistriţa se plânge că inclusiv primarul oraşului ignoră cu desăvârşire regulile de circulaţie, punând în pericol viaţa celor care ar ieşi la plimbare:

Dar ce te faci dacă ai ieșit și cu copilul în cărucior, iar pe stradă trece un șofer care se mai și grăbește? Este simplu. Îți pui viața ta și a copilului tău în pericol…! Pentru că domnului primar, necioplit cum a fost dintotdeauna, nu îi pasă. Pentru că poate să parcheze unde vor mușchii lui, de la treceri de pietoni, la locuri interzise și trotuare întregi. De ce poate să facă asta? Pentru că îi lipsește bunul simț, iar asta a demonstrat-o de nenumărate ori în cele 3 mandate. Așa cum spune o vorbă: „dacă vrei să cunoşti un om investeşte-l cu o mare putere”.

În Bistrița, după 3 mandate, administrația PSD nu a reușit să construiască nici măcar o parcare supraetajată – în condițiile în care Bistrița are de 4 ori mai multe mașini decât parcări – comentează bistriţeanul.

Au reușit totuși să prade banii bistrițenilor pe nenumărate proiecte fanteziste de genul pârtiei de schi! Colac peste pupăză, mai vine și primarul și parchează fără pic de bun simț, în timp ce omul de rând este amendat pentru parcatul neregulamentar…”, mai punctează tânărul pe pagina sa de socializare.

Acesta a postat şi câteva fotografii. Situaţia, însă, nu este tocmai neobişnuită: la începutul lunii februarie, în acest an, primarul a fost din nou surprins parcând neregulamentar:

VIDEO – Parcare nesimțită… la doi pași de cei care ar trebui să îl amendeze. Cum s-a dus primarul Crețu cu mașina până-n bancomat

Foto @ Nicolae Pavelean

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: