FOTO – CFR susține că traficul feroviar a fost reluat pe tronsonul afectat de deraiere. Cum arată calea ferată

Într-un comunicat de presă, CFR susține că traficul feroviar între Coșbuc și Telciu a fost reluat, asta în ciuda faptului că fotografiile de la fața locului sugerează faptul că șinele nu prea sunt pregătite pentru a fi traversate de trenuri.

Aseară, un tren care venea de la Sighetu Marmației și mergea spre București a deraiat pe raza localității Coșbuc.

Întrucât deraierea s-a produs la intersecția cu DN17C, șoferii care aveau de mers spre Maramureș au rămas blocați lângă calea ferată mai bine de două ore. Abia după miezul nopții calea ferată a fost și ea eliberată de trenul deraiat. Mai multe despre acest incident puteți citi AICI.

Astăzi, CFR vine cu un comunicat de presă, în care susține că traficul feroviar pe tronsonul respectiv a fost reluat, cu restricții de viteză, încă de azi-dimineață.

Acest lucru pare greu de crezut, dacă ținem cont de cum se prezintă calea ferată. Traversele au fost rupte, iar șinele sunt îndoite, în urma deraierii de aseară. Mai mult, muncitorii au fost astăzi toată dimineața în zonă încercând să remedieze problemele.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că la ora 9:25 a fost reluat traficul feroviar între stațiile Coșbuc și Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Circulația trenurilor între stațiile Coșbuc și Telciu se desfășoară în prezent cu restricție de viteză, iar după finalizarea lucrărilor de consolidare a liniei de cale ferată, în curs de desfășurare la această oră, trenurile vor circula cu viteză normală”, precizează CFR, într-un comunicat de presă.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: