FOTO/VIDEO – Casă mistuită de flăcări, în Chintelnic

În urmă cu puțin timp, o casă a fost mistuită de flăcări în localitatea Chintelnic. Se pare că în căsuța cu două camere trăiau mai multe persoane de etnie romă. Deocamdată nu se știe de la ce au izbucnit flăcările.

Incendiul a izbucnit în urmă cu puțin timp, fiind lichidat rapid de către pompierii militari ajunși la fața locului. Este vorba despre o casă cu două camere din localitatea Chintelnic.

Acoperișul casei a ars complet, iar obiectele din interior au fost și ele distruse de flăcări și temperaturile ridicate.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, una dintre femeile care locuia în casă suferind un atac de panică. Aceasta, însă, nu a fost transportată la spital, primind îngrijiri medicale la fața locului.

Se pare că în casa respectivă trăiesc mai multe persoane, de etnie romă. Vecinii spun că este vorba despre persoane dubioase, de toate vârstele, de la bătrâni până la copii, de care le e frică.

UPDATE:

„Pompierii militari bistrițeni au reușit localizarea și lichidarea incendiului în aproximativ 25 – 30 de minute. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pe timpul intervenției a fost evacuată o butelie din casa afectată de incendiu și protejată casa alăturată, în care locuiau 9 persoane (2 adulți și 7 copii) situată la circa 1,5 m de casa cuprinsă de incendiu în totalitate. Prin evacuarea buteliei a fost împiedicată producerea unei deflagrații. Casa cuprinsă de flăcări ( aproximativ 60 mp) a ars aproape în totalitate ( fără peretii interiori și exteriori). Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

[arve url=”https://youtu.be/dwGVV0kIZMA” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: