Final colectă Paște: Copiii de la CSEI Lacrima Bistrița și Preventoriul Ilișua, printre cei ajutați cu alimentele strânse de voluntarii Clubului LIONS

Banca pentru Alimente a organizat în weekendul care tocmai a trecut colecta de produse pentru acest Paște. Voluntarii Clubului Lions au ajutat, cu alimentele colectate, copiii de la CSEI Lacrima Bistrița, Preventoriul Ilișua, etc.

În fiecare an, înainte de Paște și de Crăciun, Banca pentru Alimente organizează campanii de strângere alimente și produse neperisabile pentru cei nevoiași. ONG-urile se organizează și voluntarii acestora stau în supermarketuri, unde cetățenii cu inimi bune cumpără și donează pentru cei nevoiași.

În acest weekend a avut loc campania de strângere de alimente, iar Clubul Lions a trimis și el voluntari. Au avut oameni din cadrul clubului, de la CSEI Lacrima și din cadrul Asociației  Sankt Antonius.

Bunurile primite au fost împărțite în mai multe locuri, printre care și copiiilor de la CSEI Lacrima Bistrița și Preventoriul Ilișua.

Bistrițenii au început să se familiarizeze cu o acțiune de suflet, care se întâmplă în fiecare an înainte de Sfintele Sarbători Paște și de Crăciun, în toată țara – Colecta Națională de Alimente.

La sfârșitul de săptămână care tocmai s-a încheiat, de vineri, 20 martie și până duminică, 22 martie, a avut loc Colecta națională de alimente – Ediția 14, o campanie de colectare de alimente neperisabile, dulciuri și articole de igienă, organizată de Federația Băncilor Pentru Alimente din România – FBAR. Produsele colectate merg apoi către persoane vulnerabile, datorită asociațiilor non-profit (ONG-urilor) care participă cu voluntari în 1.154 magazine Lidl, PENNY, Auchan, Kaufland și Profi din țară și mai apoi sunt distribuite unde este reală nevoie.

În magazinul LIDL-Andrei Mureșanu din Bistrița am reîntregit echipa de voluntari și am colectat produse direcționate apoi către Cantina socială din cadrul Asociației Sankt Antonius Bistrița, copiii cu deficiențe aflați în evidențele CSEI Lacrima din Bistrița și beneficiari ai Clubului Lions Bistrița, precum copiii instituționalizați la Preventoriul Ilișua, dar și diverse cazuri sociale – familii și vârstnici din grupuri vulnerabile. Produsele colectate în aceste 3 zile vor merge către cei menționați mai sus.

Asociația Sankt Antonius Bistrița, prin dl. Zsolt Geréd, CSEI Lacrima din Bistrița prin dna. director Enikö Cupșa și Clubul Lions Bistrița prin dna. Gilda Szász mulțumesc pentru extraordinara colaborare și susținere Băncii pentru Alimente Cluj. Mulțumim magazinului LIDL – Andrei Mureșanu Bistrița pentru găzduire, pentru foarte buna colaborare și coordonare și tuturor voluntarilor pentru implicarea și dedicarea cu care au contribuit la succesul Colectei. Bineînteles, mulțumim inimoșilor donatori, care cred în ceea ce facem noi și au ales să ni se alăture, să cumpere și apoi să doneze produse care vor bucura pe cei mai puțin norocoși din comunitatea noastră. Vă așteptăm pe toți alături și la viitoarea Colectă, care va avea loc la sfârșitul acestui an, înainte de Crăciun.

Vă dorim tuturor Sărbatori binecuvântate si pline de dragoste alături de cei dragi!” au transmis reprezentanții Clubului Lions Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: