Fetiță de un an și cinci luni, resuscitată și transferată cu elicopterul la Cluj, după ce s-a înecat cu o alună

Momente de panică într-o familie din Sebiș. O fetiță de un an și cinci luni s-a înecat cu o alună. Medicii de pe ambulanță au depus eforturi colosale să o țină în viață. Ajunsă la UPU, a fost pregătită și transferată, cu elicopterul, la Cluj.

Clipe de groază într-o familie din Sebiș. Fetița lor, de doar un an și cinci luni, a luat o alună și a băgat-o în gură. Nu a reușit să o înghită și s-a înecat.

Părinții nu au reușit să facă aluna să elibereze tractul, așa că au chemat salvatorii. Aceștia au depus eforturi, în timpul transportului spre UPU SMURD Bistrița, să o salveze. Au și resuscitat-o, aceasta intrând în stop cardio – respirator.

Ajunsă la urgențe, micuța a fost preluată de medicii de gardă. Ulterior a fost transferată la Cluj cu elicopterul SMURD.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă astăzi, la ora 15:53, o fetiță de 1 an și 5 luni cu stop cardio-respirator resuscitat și insuficiență respiratorie severă, ca urmare a aspirației unui corp străin.

După tratamentul și îngrijirile acordate în UPU Pediatrie, pacienta a fost transferată la ora 17:10 cu elicopterul SMURD la UPU Pediatrie Cluj-Napoca” a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, Camelia Strungari, putătoarea de cuvânt a SCJUB.

Familia mai are un copil, un băiețel. Părinții micuței au plecat și ei spre Cluj, după decolarea elicopterului.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: