Egal dramatic la Bistrița contra ERD HC: Gloria 2018 remizează înaintea partidei decisive de la Odense

Meci de infarct în această seară pe terenul Sălii Polivalente, Gloria 2018 fiind prima echipă de handbal feminin care evoluează într-o cupă europeană, EHF.

O etapă a doua jucată contra unguroaicelor de la ERD HC, partida fiind una total diferită în cele două reprize.

Astfel, dacă în primele 30 de minute, fetele lui Pașca și-au demonstrat valoarea în toate fazele jocului: apărare, mijloc, semicerc, scor 15-11, diferența fiind una chiar de patru goluri, repriza a doua a fost una a scăderii calității jocului, unguroaicele profitând din plin de slăbiciunea arătată de gazde.

Lupta se va da până în ultimele secunde, scorul de 25-25 fiind cel înscris pe tabelă la finalul unui meci greu pentru bistrițence.

Este al doilea egal al Gloriei 2018, echipa antrenată de Horațiu Pașca acumulând până acum 2 puncte și ocupând locul 2 în grupă.

Urmează cel mai greu meci, cel cu danezele de la Odense, unde victoria pare imposibilă, dar e obligatorie!

Altfel, programul Gloriei 2018 este încă cât se poate de încărcat:

15 ianuarie: Universitatea de Vest Timișoara – Gloria, în Cupa României

19 ianuarie: Odense – Gloria, etapa a 3-a EHF

26 ianuarie: Gloria – Odense, etapa a 4-a EHF

2 februarie: Gloria – Perla Lublin, etapa a 5-a EHF

9 februarie: Erd – Gloria, etapa a 6-a EHF

 

Alin CORDOȘ

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: