S-a deschis dosar penal în cazul toxiinfecțiilor alimentare de la Restaurant Ardeal. Un bărbat a ajuns la Terapie Intensivă

Inspectoratul de Poliție Județean a deschis un dosar penal în cazul toxiinfecțiilor alimentare de la Restaurant Ardeal. Deocamdată cercetarea e „in rem” vizează faptele și nu o persoană anume.

Toxiinfecțiile alimentare care au trimis la spital 85 de persoane printre care și 30 de copii se lasă cu dosare penale. Inspectoratul de Poliție Județean a deschis un dosar penal, in rem, în acest caz. Sunt cercetate deocamdată faptele și nu persoane.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Paul Rodilă. Acesta a precizat și că cercetările vizează „comercializarea de produse alterate”.

Vă reamintim faptul că persoanele care au ajuns la spital au consumat alimente contaminate cu Salmonella la un botez în Dumitrița, la o înmormântare în Susenii Bârgăului și la un parastas în cartierul Sigmir al municipiului Bistrița. La toate trei evenimentele, preparatele au fost livrate, în sistem catering, de Restaurant Ardeal.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

Stelian Dolha (Protecția Consumatorului): Restaurant Ardeal nu se deschide până nu își rezolvă problemele! și DSV a dat amenzi

Restaurantul Ardeal a rămas și fără mașinile cu care transportau mâncarea: niciuna nu corespundea!

În acest moment, în spital mai sunt două persoane, un bărbat de 55 de ani, care a ajuns la insuficiență renală și un copil, cu sindrom sever de deshidratare și vărsături.

Mai multe informații despre starea celor doi puteți citi mai jos:

85 de pacienți, între care 30 copii, la Urgențe cu toxiinfecție alimentară: Un pacient de 55 de ani, internat și la Terapie Intensivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: