Doina Pană: Ieri ne-am redobândit demnitatea națională! Am votat pentru români!

Conform declarațiilor deputatului PSD Doina Pană ultima sesiune parlamentară a fost cea mai grea dintre cele la care a participat. Totuși, aceasta este mulțumită de faptul că ceea ce s-a votat a fost o dovadă de patriotism. „Ne-am redobândit demnitatea națională. E în beneficiul românilor și al României”, susține bistrițeanca.

Ultima sesiune parlamentară a fost catalogată drept cea mai grea și mai tensionată. Doina Pană susține că niciuna, dintre toate cele 11 pe care le-a parcurs, nu s-a comparat cu aceasta. Dar deși a fost grea, deputatul susține că a fost și cea mai benefică pentru români și România.

În cadrul sesiunii s-a dat votul final pentru Fondul suveran de dezvoltare și investiții, Codul administrativ, Pachetul de legi ale justiției și Legea offshore.

„Spre deosebire de forma care a trecut la Senat, sub o presiune uriașă a lobby-ului străin, forma finală a Legii offshore, votată de noi, deputații, ne-a făcut să ne redobândim demnitatea națională, fiind în beneficiul românilor și a României!
Principalele avantaje: 
1) România devine independentă energetic, atât pentru consum, cât și pentru Economie: 50% din gazele din Marea Neagră se vor tranzacționa pe piața națională
2) Statul român va încasa venituri de peste 20 de miliarde $, bani ce vor merge la fondul special pentru parteneriatul public privat, urmând să finanțeze mari proiecte de infrastructură, în special autostrăzi”, explică Doina Pană.

Deputatul bistrițean acuză opoziția, care ar fi votat în favoarea companiilor străine.

„Aici puteau demonstra dacă sunt cu adevărat patrioți, nu în sloganurile lor mincinoase. Au ales să nu fie!”, a conchis Doina Pană.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: