Criminalul de pe Axente Sever care și-a omorât soția și a postat imagini cu cadavrul pe Facebook – condamnat la 22 de ani de închisoare

Bistrițeanul de 34 de ani, care la final de 2023 și-a ucis soția în locuința lor, după care a postat imaginile pe o rețea de socializare, a fost condamnat ieri la 22 de ani de închisoare, de Tribunalul Bistrița-Năsăud. Acesta are de achitat daune de 400.000 de euro copiilor săi, mamei și sorei soției sale.

Crima care a îngrozit Bistrița s-a petrecut la finalul anului 2023. Femeia de 33 de ani a fost găsită fără suflare de echipajele medicale într-o casă de pe strada Axente Sever.

Aceasta primise mai multe lovituri de cuțit de la soțul său. În momentul producerii crimei, cei doi copii minori ai cuplului se aflau în casă. Copiii aveau la acea dată sub 10 ani.

După ce i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, bărbatul a fotografiat cadavrul și a pus fotografia la story, pe Facebook. Așa a și fost alertată poliția: cineva a observat story-ul bărbatului și a sunat la 112.

O lună mai târziu, la început de 2024, bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor. S-au constituit părți civile cei doi copii ai săi, precum și mama și sora victimei, aflate momentan în penitenciar, fiind condamnate pentru proxenetism.

Ieri, bărbatul a fost condamnat la 22 de ani de închisoare de către Tribunalul Bistrița-Năsăud. Decizia nu este definitivă.

Instanța a stabilit ca bărbatul să plătească daune morale fiecărui copil în valoare de 150.000 de euro. Mama victimei ar urma să primească și ea 150.000 de euro, iar sora victimei 100.000 de euro.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a stabilit ca bărbatul să plătească o treime din salariul minim pe economie copiilor săi, sub formă de pensie alimentară, de la data comiterii crimei și până când cei doi împlinesc 18 ani.

„Instituie măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor inculpatului, până la concurenţa sumelor la care a fost obligat în favoarea părţilor civile H.D.C. şi H.A.N”, a mai stabilit instanța.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO EXCLUSIV ULTIMA ORĂ: Crima pasionala pe strada Axente Sever

ȘOCANT: După ce și-a înjunghiat soția, a pus fotografia pe Facebook

Criminalul de pe Axente Sever a fost trimis în judecată! Copiii săi s-au constituit părți civile în proces

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: