Au fost montate ultimele grinzi de beton armat la podul integrat în varianta de ocolire a Becleanului. Acestea au reprezentat dintre provocările acestui proiect ce vine să fluidizeze traficul în oraș.
Au fost montate ultimele grinzi de beton armat la podul variantei de ocolire a Becleanului. O singură grindă de beton are o lungime de 40 de metri, motiv pentru care montarea acestora s-a numărat printre provocările primei centuri din oraș, care va fluidiza serios traficul în zonă.
„Ce a fost greu a trecut! În curând, tot mai aproape de finalizarea celui mai important obiectiv regional: varianta ocolitoare a orașului Beclean!”, a precizat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Lucrările la centura orașului Beclean au început în toamna anului 2021. CML este constructorul care se ocupă de aceste lucrări. Potrivit proiectului, traseul variantei se desprinde din drumul național DN17 D la km 4+677 spre dreapta. Traversează apoi râul Someșul Mare și se unește cu drumul național DN17 la km 27+505 spre stânga.
Lungimea centurii este de un kilometru și aproape 200 de metri. Aceasta are două benzi de circulație și include un pod care traversează Someșul Mare. Podul de 500 de metri a și fost una dintre provocările acestui proiect.

Foto: Nicolae Moldovan











