Ce a decis judecătorul în cazul femeii și a celor doi bărbați ce au obligat două minore să se prostitueze

Joi, doi bărbați și o femeie au ajuns la sediul poliției pentru declarații. Aceștia sunt cercetați după ce ar fi obligat două minore să se prostitueze. În urma audierii, instanța a decis soarta lor pe următoarea perioadă în care se continuă cercetările:

Două minore, de 12 și 14 ani, au fost „cazate” și obligate să se prostitueze. Cea de 12 ani își „desfășura activitatea” chiar pe centura municipiului.

Copila de 14 ani a fost racolată de o altă minoră.

Mai multe despre subiectul acesta puteți reciti AICI:

Au obligat minore să se prostitueze! Trei bistrițeni, la Poliție!

După ce au dat declarații la Poliție, tânăra și cei doi bărbați au fost prezentați în fața instanței cu propunerea luării unei măsuri preventive.

„Bărbatul de 63 de ani, din Chiochiș, a primit control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Tânăra de 20 de ani din Sigmir și bărbatul de 22 de ani din Viișoara, au primit arestare preventivă pentru 30 de zile”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Diana Pintea.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: