Bistrițenii, chemați să susțină alegerea primarului în două tururi de scrutin

Membrii PMP au hotărât să vină cu o campanie ce susține alegerea primarului în două tururi. Bistrițenii sunt chemați să suțină această campanie. „Dacă sunt nemulțumiți, eu zic că vor susține”, crede Ionuț Simionca.

Eu cred că bistrițenii vor susține această idee, dacă sunt nemulțumiți de actualul primar. Circuli prin orașul ăsta și nu vezi o stradă care să nu fie pietruită sau peticită. Și nu că se asfaltează și apoi vii să spargi ca să mai pui o țeavă sau ceva. Nu așa se face. Domnul primar trebuie să gândească proactiv. Unde dăm certificatul de urbanism? Unde dezvoltăm zona? Unde trecem din teren agricol în teren intravilan? Cum dezvoltăm zona? Câte resurse avem? Cât investim în infrastructură?”, a explicat deputatul Ionuț Simionca.

Mai mult, acesta a subliniat faptul că trebuie să fii responsabil, ca primar, să faci lucrurile în ordine: utilități, luminat și apoi asfalt. Dacă nu sunt făcute în ordine, deputatului i s-ar părea normal să se ia din banii primarului și ai consilierilor pentru reparațiile ulterioare.

La noi, după ce se face o intervenție pe o stradă, nu mai poți să mergi pe acolo, sau doar cu o viteză de 5 km la oră. Ei uite, nu se mai circulă cu viteză, asta așa, ca să dăm și o tentă ironică acestei probleme”, a spus Simionca.

Astfel, PMP a venit cu ideea de a introduce alegerea primarului din două tururi. Tocmai pentru ca alegătorii să aibă ocazia, dacă nu sunt mulțumiți de primul rezultat, să-l schimbe pe cel din frunte.

Am ieșit și săptămâna trecută, ieșim și sâmbătă să strângem semnături pentru campania Primar în două tururi, condusă de PMP la nivel național. Avem aprobate deja trei corturi în Bistrița. Vor fi montate duminică. Și de duminică, până în 15 iunie, veți vedea corturile noastre. Vă invităm să veniți și să semnați, să susțineți propunerea noastră de alegere a primarului în două tururi. E foarte eficient, foarte util și foarte necesar”, a explicat deputatul bistrițean.

Ionuț Simionca a mai spus că va întreba bistrițenii despre problemele pe care le au. Acesta a mărturisit că a primit deja, de la un domn din Unirea, o listă cu problemele din zona respectivă și care a spus că vrea să susțină ideea de alegere a unui primar în două tururi. Mai mult, bărbatul a înmânat deja o listă cu vreo 100 de semnături.

Oamenii vor să susțină politic pe oricine, atâta timp cât le rezolvă problemele. Aceasta e cea mai importantă parte a politicii: să rezolvi problemele cetățenilor”, a conchis deputatul.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: