Aveți GRIJĂ cui răspundeți la telefon! Numerele de care TREBUIE să vă feriți

O nouă înșelăciune, care aduce profituri frumoase, este apelarea victimelor cu numere „din străinătate”. Hackerii sunt foarte greu de depistat, iar banii pe care-i „pierdeți”, irecuperabili. La ce numere de telefon NU TREBUIE să răspundeți.

Cei care au abonamente telefonice, pot fi ținta unei noi înșelăciuni!

Hackerii iau numere de telefon de pe rețelele de socializare și își sună victimele. Aceștia, conform unui specialist în securitatea informatică, „închiriază” numere din străinătate și își apelează victimele.

Cele mai des folosite prefixe, de care TREBUIE să vă feriți, sunt: Pakistan (+92), Senegal (+221), Mali (+223), Niger (+227), dar și din țările din Africa de Sud, Serbia etc.

Cei care răspund la aceste numere de telefon, sau sună înapoi, sunt suprataxați. E vorba de zeci de euro pe minut. Chiar dacă ulterior își dau seama că au fost înșelați, hackerii sunt aproape imposibil de identificat, iar paguba este irecuperabilă.

Conform specialiștilor, atunci când vedeți că sunteți apelați de un număr din străinătate, pe care nu-l recunoașteți, închideți imediat apelul. Dacă insistă, blocați numărul respectiv.

Dacă faceți greșeala și răspundeți, NU OFERIȚI informații personale, gen nume, adresă, data nașterii, carduri etc.

Așadar, nu răspundeți la numere de telefon cu prefixe pe care nu le recunoașteți sau din zone în care nu cunoașteți pe nimeni și nu ați mai vorbit niciodată!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: