Averea unui luptător dac, descoperită la doi pași de Bistrița, în Vinerea Mare

Chiar în Vinerea Mare, Abrudan Dan Ioan, un pasionat de detecție a dat peste averea unui luptător dac, la doi pași de Bistrița. Aceasta este formată din 20 de monede romane și un topor dacic din fier.

Potrivit holland.ro, descoperirea a fost făcută chiar în Vinerea Mare, de către Abrudan Dan Ioan. „Averea” luptătorului era formată din 20 de monede romane și un topor dacic din fier.

„Prima dată am găsit toporul, apoi sub topor am găsit monedele”, spune Abrudan Dan Ioan. La plecare, bistrițeanul a mai găsit un topor asemănător.

Detectoristul se află la al doilea tezaur monetar descoperit. Acesta a mai dat peste ceva similar în localitatea Herina, când căuta piesele unui avion prăbușit. Toate obiectele găsite au fost predate Complexului Muzeal.

Foto: holland.ro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: