AQUABIS: Se impune prelungirea intervalului de sistare a apei pe Dealul Jelnei cu încă o zi

Aquabis a anunțat în această după-amiază că se prelungește cu o zi sistarea apei potabile determinate de lucrările complexe la rezervorul de pe Dealul Jelnei. 

Aquabis a revenit astă-seară asupra comunicatului transmis în 29 noiembrie. Acesta anunța sistarea totală a apei în intervalul 5-6 decembrie 2022. Sunt afectate imobilele situate la cote mai înalte din localitățile Jelna, Monariu, Buduș, Budacu de Jos, Simionești, Satu Nou, Petriș, Orheiu Bistriței. Totodată, sunt afectate și imobilele de pe străzile Valea Jelnei, Câmpului, Dâmbului, Taberei, Codrului, Pajiștei și Fotbaliștilor.

Amploarea și complexitatea lucrărilor care au loc în aceste zile la rezervorul situat în Dealul Jelnei, dar si procedurile aferente de igienizare / reumplere a acestuia, impun prelungirea intervalului de sistare cu încă o zi.

Prin urmare, apa rămâne sistată pentru imobilele situate la cote mai înalte din zonele specificate și mâine, 7 decembrie 2022.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în aceste zile și ne arătăm totala deschidere în gestionarea situațiilor expuse de abonații noștri.

Vă stăm la dispoziție la numerele de telefon 0263 214.014 sau  0372.742.478”, a transmis conducerea Aquabis SA.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: