Amenzi de peste două milioane de lei pentru nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă

Securitatea la incendiu este una dintre preocupările ISU BN. Anul trecut, în urma controalelor s-au dat mii de avertismente, dar și sute de amenzi. Valoarea totală a amenzilor a depășit două milioane de lei.

Pompierii nu intervin doar la stingerea incendiilor. Aceștia și oferă informări legate de modul în care imobilele pot fi protejate, fac verificări, aplică sancțiuni.

Astfel, anul trecut, s-au făcut numeroase verificări, analize tehnice, etc pentru ca bistrițenii să fie cât mai în siguranță.

”Au fost efectuate 1380 de controale de prevenire la obiective din toate categoriile de risc, în urma cărora au fost identificate 7668 de deficiențe, dintre care 2117 au fost soluționate operativ, pe timpul verificărilor” au transmis reprezentanții ISU BN.

Acțiunile de control s-au lăsat cu mii de sancțiuni. Iar valoarea amenzilor a depășit două milioane de lei.

Activitatea de control s-a concretizat în aplicarea a 5551 de sancțiuni contravenționale, dintre care

  • 5146 avertismente
  • 405 amenzi

Cuantumul total al amenzilor aplicate în anul 2025 a fost de 2.015.500 lei, valoare care reflectă fermitatea măsurilor dispuse pentru nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă” au mai explicat pompierii bistrițeni.

Ca un lucru îmbucurător, a scăzut numărul amenzilor, comparativ cu anul trecut, cu aproape 26 la sută.

În paralel, pe linia avizării și autorizării au fost înregistrate 253 de solicitări pentru emiterea avizului de securitate la incendiu. Au fost soluționate favorabil 90, respinse 33 pentru neconformități, iar 130 au rămas în curs de analiză.

Din totalul celor 71 de cereri pentru autorizații de securitate la incendiu, au fost emise 54, iar 9 au fost respinse. S-au organizat 40 de audituri de supraveghere, finalizate inclusiv cu măsuri de suspendare și retragere a unor autorizații” au concluzionat reprezentanții ISU BN.

Anul trecut, pompierii bistrițeni au fost solicitați să intervină la 333 de incendii.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: