A violat o copilă, iar judecătorii l-au trimis, de îndată, după gratii

Nicolaie C. a primit azi 30 de zile de arest preventiv. Zilele trecute a violat o copilă, iar judecătorii nu au mai stat pe gânduri.

Un bistrițean de 52 de ani a fost încarcerat azi, primind 30 de zile de arest preventiv.

Decizia a fost luată de judecătorii din Năsăud, după ce bărbatul a violat, zilele trecute, o copilă.

Nicolaie C. a cerut măsura arestului la domiciliu, dar judecătorii nu au fost de acord.

Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud în dosar (…), ca fiind întemeiată si, în consecință, Dispune arestarea preventivă a inculpatului C.N., cercetat pentru comiterea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor , (..), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28.08.2025 şi până la data de 26.09.2025, inclusiv. Dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul C.N. Respinge cererea inculpatului de luare a măsurii arestului la domiciliu” se arată pe portalul instanței de judecată.

Părinții fetei ar fi fost cei care au anunțat oroarea, iar fata a fost abuzată o singură dată de către individ.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: