Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în Bistrița. În urma impactului dintre un microbuz și un autoturism, microbuzul s-a răsturnat în șanț.
Un apel la 112 anunța un accident la intersecția Drumului de Centură al Bistriței cu strada Drumul Dumitrei Vechi.
În urma impactului dintre un microbuz și un autoturism, microbuzul s-a răsturnat în șanț.
”În accident este implicat un microbuz în care se aflau șase persoane, autovehiculul fiind răsturnat pe o parte. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante și, în urma evaluării inițiale, încadrate ca victime de cod verde.
La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, autospeciala pentru transport personal și victime multiple, un echipaj de prim ajutor SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ” au transmis reprezentanții ISU BN.
UPDATE
Toate cele șase persoane aflate în microbuz au fost transportate la spital.
”Toate cele șase persoane implicate în accidentul rutier – o femeie și cinci bărbați – au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
În urma evaluării medicale, trei victime au fost încadrate în cod verde, iar celelalte trei în cod galben” au transmis reprezentanții ISU BN.
Niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumase alcool.
”Astazi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident semnalat pe strada Drumul Cetății.
La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul ca un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Telcișor a intrat in coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 59 de ani, din Suceava.
În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat. Ca urmare a accidentului, cei doi șoferi au fost răniți. Totodată, 4 pasageri din microbuz, cu vârste cuprinse între 48 și 60 de ani, din Iași și Suceava au necesitat acordarea de îngrijiri de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto nu a indicat prezența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii accidentului” au transmis reprezentanții IPJ BN.
Sursă video- Info Trafic Bistrița – Năsăud

















