”Mama m-a lovit cu o carte în cap…și un minut nu am mai văzut nimic!” – a fost mărturia lui M., care a și primit cinci zile ordin de protecție provizoriu împotriva celei care l-a născut. ”Instanța nu a vrut să mai prelungească ordinul de protecție. Astăzi, la 18.00, îmi voi trimite copilul în brațele mamei violente. Iar el e panicat și plânge, că nu vrea. Ce mă fac??!” ne-a transmis Dani, un tată disperat, din Tureac.
Un plânset de copil de șapte ani care-ți sfâșie inima se aude astăzi în locuința lui Dani, un bărbat din Tureac. Băiatul lui cel mai mic nu vrea să meargă înapoi la locuința mamei, astăzi, la ora 18.00, când expiră ordinul de protecție provizoriu.
”Ne-am întâlnit în prima zi de școală și M. a rămas cu mine să mâncăm împreună, mama lui fiind nevoită să meargă la muncă. Atunci mi-a spus că l-a lovit cu o carte în cap, de nu a mai văzut un minut. Am fugit la spital, dar medical legist era plecat. Așa că am mers la Sanovil și ne-au dat o zi de îngrijiri medicale.
Am sunat la Protecția Copilului și psihologul care a vorbit cu copilul a spus să anunțăm poliția. Pe bza mărturiei copilului, al actului medical de la Sanovil și a declarației psihologului DGASPC BN, polițiștii au emis ordin provizoriu de cinci zile împotriva mamei sale.
Ieri însă, instanța nu a aprobat prelungirea ordinului de protecție, iar astăzi la ora 18.00, copilul trebuie să meargă înapoi în casa mamei sale. Dar el e panicat și plânge, că nu vrea. Eu ce să mă fac???”, ne-a transmis, disperat, Dani, un tată din Tureac.
Totul a început în vara anului 2024
În vara anului 2024, Dani a decis să divorțeze de soția lui, Maria, în urma unei violențe.
”M-a lovit la nervi, din senin, cu pumnii. Atunci am primit ordin de protecție pentru 3 luni de zile și am înaintat divorț. Doar că de atunci, procesul nu s-a finalizat încă.
Așa cum e legea în România, copiii rămân cu mama. Eu i-am lăsat să stea în casa pe care am construit-o împreună pe un teren – moștenirea mea – și eu m-am mutat la un verișor de-al meu, în apropierea lor. Ambii copii- care acum au 16 și 7 ani, au rămas cu ea.
O perioadă lungă de timp nu a vrut să mă lase să vorbesc cu ei, să îi văd. Ba la un moment dat chiar a plecat cu ei în Spania, fără să îmi spună nimic. Într-o noapte. Au stat două luni de zile.
Dar, vara trecută, când copiii au venit la mine, băiatul cel mare mi-a spus că el nu mai suportă bătăile și nu mai vrea înapoi acasă. Că l-a lovit cu coada de la mop pe spate până a rupt-o, că i-a dat cu pumnii în cap până a căzut jos și apoi i-a spus să se ridice că numai se preface. Și că îl bătea des, inclusiv pentru ceea ce făcea M., băiatul cel mic. Când l-am întrebat de ce nu mi-a spus, a zis că nu știa cum să facă.
Apoi lucrurile au escaladat, când ea l-a întrebat că ce va spune la Judecătorie, cu cine alege să stea. Și după ce i-a spus că el mă va alege pe mine, i-a spus să își adune hainele și să plece din casă. El mi-a scris și eu am mers după amândoi și i-am adus la mine.
Și atunci, aflând despre bătăile pe care le-a îndurat, am cerut ajutorul celor de la DGASPC și am înaintat o ordonanță președențială prin care am cerut să mi se dea mie copiii, până la definitivarea sentinței de divorț.
Deși copilul cel mare a fost obligatoriu să primească consiliere psihologică și a spus clar că nu mai merge la mama lui, mi-a fost respinsă solicitarea. Copilul cel mic a ajuns la mama lui, dar cel mare nu a vrut nicicum să meargă, rămânând la mine!” a povestit Dani.
Dacă nu a mai fost copilul cel mare, a venit rândul celui mic să primească bătaie
Dani susține că de vara trecută și până acum, Maria l-ar fi lovit sistematic și pe cel mic.
”Deja a ajuns să aibă două reacții: ori e inert, se blochează, ori îl ia cu panică. El chiar a spus și la psiholog că se teme de mama lui, că îl bate. Și că nu știe atunci când se ridică în picioare dacă se ridică pentru a merge la el să îl bată sau face altceva. Deja îl ia cu panică. Sunt consemnate în transcrierile psihologului DGASPC BN toate cele pe care le spune copilul. Că îi e frică de mama lui.
Pentru dosarul de divorț e nevoie toți patru să mergem la psiholog pentru evaluări și consemnări. Și într-o zi am mers eu cu copiii, într-o zi a mers Maria cu copiii. Și am vrut apoi să merg cu ei la masa, în oraș. Dar Maria nu l-a lăsat pe copilul cel mic.
Și au fost și două situații în care a cerut ordin de protecție împotriva mea. O dată a reușit, deși nu înțeleg cum. Că nu a fost apel la 112, ci a mers în biroul unui polițist și ăla i-a emis ordin. Și o dată a sunat la 112 și a cerut intervenția poliției că eu o ameninț că o omor, dar ea se baricadase cu copilul într-o cameră, ca să nu îl pot lua la mine. Și atunci a primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu fusese adevărat ce a spus!” a mai povestit Dani.
Dosarul de divort- departe de a se finaliza. M. merge astăzi înapoi în brațele mamei violente
”Nu mai știu ce să fac. Avocatul meu- care e din Cluj- a zis că așa ceva nu a mai văzut. Copilul spune că e lovit. Psihologul DGASPC BN confirmă. Inclusiv soției i s-a spus că are nevoie de control. Și totuși, judecătoarea îl trimite pe M. înapoi la mama lui. De aceea, de disperat, am venit către voi. Nu știu ce să mai fac. Copilul cel mic e acum panicat, plânge și efectiv mi se rupe sufletul…Ce să mai fac?? Încotro să o iau????
Astăzi am contestat decizia instanței de a nu prelungi ordinul de protecție….Dar totuși…eu ce fac pentru M. până atunci??” a întrebat disperat Dani.

















