18 cadre medicale în izolare, din cauza femeii din Salva depistată cu COVID 19

O femeie din Salva a fost depistată cu COVID 19. Din cauza ”drumurilor” făcute, și neștiindu-se că e purtătoare a virusului, acum, 18 cadre medicale sunt în izolare la domiciliu.

Sâmbătă, o femeie din Salva a fost depistată pozitiv cu COVID 19. Informția nu a putut fi confirmată oficial, din cauza restricțiilor de comunicare impuse de la nivel central.

Totuși, povestea a ieșit la suprafață. Cea mai ”oficială” confirmare, e cea a deschiderii unui dosar penal în rem în cazul infectării acesteia.

Femeia s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Năsăud, apoi a fost transportată la Bistrița, cu un echipaj SAJ, a stat la UPU la Bistrița și apoi a ajuns la infecțioase.

Primii care au intrat în izolare au fost asistenta și șoferul de pe echipajul SAJ care a transportat femeia de la un spital la altul.

Izolarea celor doi a fost confirmată de managerul SAJ BN, AICI:

Și 7 angajați ai spitalului Orășenesc Năsăud au intrat în izolare.

”Da, vă confirm faptul că sunt 7 persoane aflate în izolare. Din câte știu eu, e vorba de doi medici, 3 asistente și două infirmiere. Azi, mâine, ar trebui să primim rezultatele. Dar eu sunt optimist, deoarece femeia nu a stat multă vreme aici la spital, ci a fost transferată la Bistrița” a declarat, pentru Bistrțeanul.ro, primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea.

Și de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au intrat în izolare 9 cadre medicale. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Bistrița, Bianca Danci.

Am vorbit cu neamurile femeii și, din câte am înțeles, merge spre bine” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Salva, Gheorghe Onul.

Despre cazul femeii din Salva mai muteți reciti aici:

SURSE: Am avea încă cel puțin un posibil caz de COVID 19 în județ

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: