ZILELE Bistriței: Concert, astă-seară, cu Irina Rimes, pe pietonalul Liviu Rebreanu

Sâmbătă, 16 iulie, se împlinesc 758 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Primăria Bistrița și Centrul cultural Municipal în invită pe bistrițeni la un concert special cu Irina Rimes, în centrul orașului! 

Irina Rimes este capul de afiș al serii de vineri: astă-seară, pe pietonalul Liviu Rebreanu, artista va susține un concert special în cadrul Zilelor Bistriței.

Sărbătoarea a început încă de ieri și va cuprinde în aceste zile concerte pentru toate gusturile, întreceri sportive și evenimente culturale speciale.

În Parcul „Regele Mihai I al României” astăzi s-au desfășurat mai multe evenimente, sub titulatura Carte, artă și mișcare. A fost distracție pe roți, reprize de sport în parc, lectură în hamace dar și Ateliere de pictură. 

De la ora 21.00, în zona pietonalului Liviu Rebreanu încep și concertele în aer liber. Astă seară, pe scena amplasată în centru vor evolua DJ JONNESSEY & AMER, LIA BAND și IRINA RIMES.

Cei care iubesc poezia pot participa la festivalul internațional care se defășoară în aceste zile, la Palatul Culturii:

 

Poezia, la Bistrița: Câteva motive pentru care MERITĂ să participi la eveniment

ZILELE Bistriței – Artificii, concerte, întreceri sportive și evenimente culturale speciale

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: