1.2 C
Bistrița
luni, noiembrie 25, 2024

VIDEO – NOFF, un nou festival de film, în noiembrie, la Bistriţa!

„Maria, Regina României” documentarul regizat de britanicul Alexis Sweet Cahill a fost prezentat ieri seară la Cinema Dacia, în avanpremieră naţională. Actorul bistriţean Adrian Titieni, care face parte din distribuţia filmului, a anunţat că în noiembrie, la Bistriţa se va desfăşura Festivalul de film NOFF.

O adevărată sărbătoare cinematografică, ieri, la Centrul Cultural Dacia: sala de cinema s-a umplut până la refuz de cinefili interesaţi să urmărească povestea bazată pe fapte reale care o are în prim plan pe legendara figură a Reginei Maria.

Dr. Tiberiu Podani, reprezentantul Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, a amintit spectatorilor prezenţi despre Cinemateca anilor ’80, care funcţiona la Bistriţa şi care a adus cinefililor chiar şi câteva surprize şi premiere, într-o epocă în care cenzura limita fatal existenţa românilor.

Este un eveniment festiv să avem aici un astfel de film… Mă gândesc la perioada interbelică, atunci când în Bistriţa Bulevardul Republicii purta numele Regina Maria – iar piaţa centrală se numea Piaţa Regele Ferdinand… Noi am făcut demersurile oficiale necesare pentru ca aceste locuri să recapete numele adecvat şi meritat…”, a punctat dr. Tiberiu Podani.

Ciprian Moldovan, iniţiatorul proiecţiei de gală, a anunţat totodată că actorul bistriţean Adrian Titieni distribuit în pelicula Maria, Regina României va fi – în noiembrie – preşedintele unui nou festival care se va desfăşura la Bistriţa.

Este o mărturie istorică foarte importantă. Acest film trebuia să apară”, a admis Adrian Titieni în deschidere:

[arve url=”https://youtu.be/y6NvkjWvVU4″ /]

Este aproape o dramă, pentru mine. După două zile la Bistriţa m-am reîntors în trecut, mă vedeam pe străzi, tot în pantaloni scurţi… M-am întors parcă în timp, eu am plecat din Bistriţa în 1981… Sunt câţiva ani buni de atunci…”, a recunoscut Adrian Titieni.

Actorul a mărturisit pentru Bistriţeanul.ro că rolul celebrului politician Ion I.C Brătianu a fost o mare provocare pentru el: „Este primul rol din viaţa mea care face referire la o personalitate care a existat. În obligatoria documentare pentru rol, la un moment dat am oprit totul pentru că era copleşitor ce am citit despre cine a fost şi ce a făcut Brătianu. Nu mi-a fost uşor deloc…”, ne-a mărturisit actorul Adrian Titieni.

Adrian Titieni:  Brătianu m-a urmărit bizar, în ultimii ani..

Rolul politicianului liberal s-a suprapus oarecum peste simpatiile liberale ale actorului. „Brătianu m-a urmărit, cumva, bizar, în ultimii ani… E adevărat că în urmă cu aproape patru ani, m-am înscris pentru prima dată într-un partid, în Partidul Liberal. Deşi nu fusesem până atunci membru în niciun partid. Nici măcar în Partidul Comunist. Dintr-o raţiune foarte simplă. Nu am vrut ca viaţa mea profesională sau particulară să fie într-un fel sau altul arondată. Am încercat să fac paşi în viaţă atâţia cât am putut, cu competenţele pe care le am, dar autonom. Pentru că dacă eşti afiliat, nu ştii niciodată dacă rezultatele ţi se datorează ţie, sau se datorează conjuncturilor şi circumstanţelor…”, a recunoscut Adrian Titieni.

Actorul a admis că acum câţiva ani, câţiva prieteni foarte buni din Bistriţa i-au propus ceva la care nu se gândise niciodată: să fie primar al oraşului Bistriţa. A fost de acord, dar nu a dorit să se înscrie în partid. Atunci prietenii săi i-au amintit că este vorba de partidul lui Brătianu.

Auzind atunci numele acestei personalităţi mi-am zis Bine, atunci mă înscriu… După alţi câţiva ani, au început filmările la Regina Maria. Nu am fost în casting de la început. Cu un soi de regret mă gândeam că ar fi fost interesant să fac parte din acest proiect. La un moment dat s-au oprit filmările şi am fost invitat şi eu să particip la casting. Am rămas surprins când am auzit că aveau nevoie de cineva pentru rolul lui Brătianu. În drum spre casa de producţie unde avea loc castingul cu regizorul englez Alexis Sweet Cahill – m-am rătăcit. În Bucureştiul pe care îl cunosc de aproape 38 de ani… Am sunat şi le-am cerut un reper în plus… M-au întrebat pe ce stradă mă aflu. Am ridicat ochii… Undeva în apropiere era o plăcuţă: eram pe strada I. C Brătianu… Undeva în forul meu interiorul meu mi-am spus că sigur voi lua castingul pentru rolul lui Brătianu. Erau deja prea multe şi puternice semnele…”, ne-a mai povestit Adrian Titieni.

Un nou festival de film, la Bistriţa!

Adrian Titieni a mulţumit organizatorilor şi pentru intenţia de a crea festivalul de film NOFF – în perioada 22 – 26 noiembrie, la Bistriţa.

„Plus valoarea pe care o aduce un festival de film nu trebuie pusă îndiscuţie. Cred că fiecare dintre dumneavoastră şi-o poate imagina. Această deschidere culturală şi polarizare a atenţiei publicului degustător de film mi se pare un lucru bun… De asemenea, cred că oamenii vor reînvăţa drumul către filmul românesc. Pentru că el este un ambasador itinerant, mult prea circulat în străinătate, recunoscut şi legitimat acolo – dar mai puţin la noi. Suntem într-o ecuaţie improprie: investim în filme dar nu avem piaţă de desfacere… iar asta mă duce cu gândul la acest spaţiu – acest cinematograf care este absolut extraordinar dotat, mai mult decât civilizat, la standarde de înaltă calitate…”, a mai spus Adiran Titieni, ieri seară, în deschiderea proiecţiei de gală.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...