Veste proastă, la început de 2025, pentru iubitorii de rock: ediția din acest an a Festivalului Celtic Transilvania se anulează

Festivalul Celtic Transilvania nu se va ține anul acesta, au anunțat astăzi organizatorii evenimentului. Aceștia susțin că sunt în imposibilitatea de a organiza în bune condiții evenimentul.

Astăzi, organizatorii Festivalului Celtic Transilvania au anunțat că anul acesta evenimentul nu va avea loc.

„Datorită unui cumul de factor nefavorabili (economici, sociali și politici) suntem în imposibilitatea de a organiza în bune condiții evenimentul. Am tot sperat că vom găsi o soluție de compromis, de aceea am și amânat până acum un anunț în legătură cu asta. Pregătisem pentru voi câteva surprize faine și o mare parte din line-up era deja stabilit. Speram la un pas înainte și o ediție superioară celei de anil trecut, de aceea am luat cu greu decizia anulării. Dar vremurile sunt ciudate și în consecință trebuie să luăm cele mai bune decizii de moment pentru a evita regretele mai târziu”, au precizat organizatorii.

Festivalul Celtic Transilvania se organizează an de an, vara, la Băile Figa. Anul acesta ar fi ajuns la ediția cu numărul IX. Pe lângă muzică, una dintre atracțiile acestui festival era satul celtic, unde vizitatorii puteau vedea cum trăiau dacii, celții și romanii pe aceste meleaguri, acum 2000 de ani.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: