Studenții UBB din online se întorc treptat la cursuri, fizic

Studenții Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca se vor întoarce în scenariul fizic la cursuri, seminarii, laboratoare și ateliere. Decizia va fi luată oficial pe 14 martie de către rectorul UBB, Daniel David, împreună cu senatul universitar.

UBB se va alinia cu celelalte universități în privința desfășurării orelor în format fizic. Studenții se vor întoarce în bănci treptat, într-o perioadă „de tranziție”, cum a numit-o rectorul UBB.

Universitatea clujeană va analiza situația și va lua o decizie în 14 martie, în cadrul Consiliului de Administrație.

„Am urmărit discuțiile din spațiul public legate de impactul ridicării stării de alertă asupra derulării activităților academice. UBB salută insistența autorităților naționale de a ne întoarce la regimul clasic în educație, fără însă să renunțăm la a urma recomandările Comisiei Europene de a analiza rolul educației hibride în viitor.

Dar întoarcerea la regimul clasic în educație trebuie făcută rațional, pentru a ajuta comunitatea academică, nu pentru a o bulversa. Așadar, UBB va analiza situația în Consiliul de Administrație din această săptămână și va lua decizia finală luni, 14 martie 2022, în cadrul Senatului. Evident, decizia va fi de reîntoarcere la regimul clasic, dar cu o perioadă rațională și legală de tranziție, în condiții de siguranță pentru comunitatea UBB.

Așadar, în cadrul leal existent, în parteneriat cu studenții UBB, vom asigura o perioadă de tranziție, absolut necesară, care să ne permită reorganizarea academică (ex. a orarului) și administrativă (ex. cazarea studenților în noile condiții), care să permită studenților să se reorganizeze pentru învățământul în regim clasic (ex. căutarea locurilor de cazare în oraș, replanificarea activităților aflate în derulare etc)”, a comunicat rectorul UBB, Daniel David.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: