FOTO: Un șofer din Bistrița-Năsăud a traversat beat Austria și Ungaria, provocând un accident în Satu Mare

Șoferul din Bistrița-Năsăud are 27 de ani și reușit „performanța” de a traversa – beat la volan – două țări până să ajungă în România. Tânărul a făcut prăpăd în Ambud (județul Satu Mare), unde a retezat un stâlp, izbindu-se de o mașină.

Potrivit celor de la PresaSM, tânărul venea din Austria. Șoferul a recunoscut că acolo  a consumat băuturi alcoolice.

A traversat beat la volan Austria și Ungaria, intrând fără probleme în Vama Petea. Într-o localitate din județul Satu Mare, tânărul bistrițean a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp, pe care l-a retezat. Apoi a intrat în coliziune cu o altă mașină, parcată regulamentar pe un podeț.

Mașina lovită de șoferul bistrițean a fost proiectată prin gardul unei case.

Din fericire, în afară de șofer, care a scăpat doar cu o sperietură, nicio altă persoană nu se afla în zonă.

Polițiștii au constatat că bistrițeanul avea o alcoolemie de 0,51 mg/litru alcool pur în aerul expirat. I-au deschis dosar penal pentru conducerea unui autoturism în stare de ebrietate.

Foto @ PresaSM

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: