ȘOCANT: Un copilaș s-a electrocutat într-un parc de joacă din Bistrița

Caz șocant într-un parc de joacă din Bistrița. Un copil de șapte anișori s-a electrocutat la firele unui stâlp de iluminat. Incidentul a avut loc pe strada Pârcălabului.

Momente de groază aseară în parcul de joacă de pe strada Pârcălabului din municipiu. Un băiețel de șapte ani s-a electrocutat la firele unui stâlp de iluminat.

Echipajul poliției locale a ajuns primul în zonă, ei fiind cei ce au solicitat intervenția echipajului medical și a celor de la IPJ BN.

Se pare că micuțul a fost în stare de inconștiență preț de aproximativ două minute. Apoi a fost transferat la spital, unde se află și acum.

Un băiețel de șapte ani a ajuns aseară, în jurul orei 21.15, la UPU Pediatrie, după ce s-ar fi electrocutat. Momentan se află internat pe secția Pediatrie, fiind conștient și stabil. Va mai rămâne o perioadă sub observație”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al SJUB, Florin Lazăr.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de incident.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili împrejurările în care un minor de 7 ani din Bistrița s-a electrocutat. Evenimentul a avut loc într-un parc de joacă de pe raza municipiului Bistrița”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Fix pix Cosmin, nu răspunde nimeni!!!!!
    Când a răspuns Cineva pentru ceva în Romania???
    Astia toți sunt blindat cu hârtii semnate și rase nate, invoca miile de legi inutile (făcute doar pentru protecția lor) și pana la urma e de vina copilul ca a atins firul rosu!!!! Și părintele o sa fie decăzut din drepturi pentru ca nu l-a supravegheat și nu i-a făcut instructajul înainte de a întra în parc!!!

  2. Parcul ala e „opera” tovarasului Cretu si a prietenilor de la Electro Ursa.
    Acuma ar trebui facuta o ancheta tehnica si dezgropate si alte nereguli.

    • draga Citizen, raspunderea este a celor care sunt acum administratori!!!! daca tot o dam ca al a facut atunci….. atunci de ce mai avem o noua conducere la primarie??? aceste lucruri trebuie intretinute de cei din ziua de azi…nu din trecut…. asa putem da vina si pe Burebista!!!! nu conteaza Cretu sau Turc , conteaza ca cine isi asuma sa conduca…atunci sa si raspunda!!! hai sa traim totusi in prezent!!!!

      • Are dreptate, vina e a lui Turc deoarece el nu se faleste ca ne protejeaza copii cand merge la televizor si pe facebook. Asa ca sa ii protejeze cu adevarat nu doar cu jumate de gura in plina campanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: