Se scumpește gunoiul, din 2019!

Consilierii județeni au aprobat azi modificarea tarifului la gunoiul menajer. Astfel, din 2019, vom plăti mai scump, lunar. Singura șansă ca taxele să scadă e ca să ne educăm în ce privește colectatul selectiv.

Astăzi, consilierii județeni s-au întâlnit într-o ședință extraordinară, pentru a aproba, de urgență, câteva proiecte.

Fie că vor să preia un teren, sau să facă case pentru persoanele adulte cu dizabilități, cele șase proiecte au fost votate pe repede înainte.

Printre acestea, și cel de mărire a tarifului gunoiului menajer.

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, noile taxe vor fi:

  • 104,79 lei/tonă, fără TVA pentru preluarea deşeurilor municipale în vederea depozitării
  • 28,043 lei/tonă, fără TVA pentru preluarea deşeurilor reciclabile colectate separat în vederea sortării

Despre această taxă de aproximativ 30 de lei, Bistrițeanul.ro a mai scris și AICI.

Cei care se ocupă de managementul deșeurilor în Bistrița au explicat că pentru cetățeni, taxa pe gunoi va crește cu 70 – 80 de bani, pe lună. Pentru început. Aceștia au explicat că sunt șanse ca tarifele să scadă, DOAR dacă vom colecta selectiv. Măcar separat fracția uscată de cea umedă.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: