Școala Mamei, organizată de Sanovil, revine cu o ediție specială și gratuită!

Vești bune pentru toți viitorii părinți! Școala Mamei – un curs de educație prenatală organizat de Sanovil și aflat la a 3-a ediție – revine în aceasta lună cu un eveniment special și GRATUIT!

Evenimentul este realizat în colaborare cu una din cele mai importante bănci de celule stem.

 

Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, de la ora 11:00, la Hotel Metropolis se va desfășura o ediție concentrată pe parcursul a 3 ore.

 

Aici veți afla cele mai importante informații despre sarcină, naștere, recoltarea de celule stem și îngrijirea nou-născutului. Toate întrebările dvs. precum «Este mai bine să naști natural sau prin cezariană?», «Cum recunosc o problemă în cursul sarcinii și când trebuie mă adresez medicului?», «De câte ori se alăptează pe zi un nou-născut?» sau «La ce sunt utile celulele stem?» își vor găsi răspunsurile în cadrul acestei întâlniri”, anunță organizatorii.

Totodată, părinții interesați vor avea ocazia să discute cu medici ginecologi și pediatri, dar și să dezbată cu aceștia orice nelămurire au.


Important! Cursul se adreseaz
ă atât mămicilor, cât și tăticilor! Tăticii care vor participa la acest curs vor primi o diplomă pe baza căreia pot beneficia de concediu paternal plătit pentru o perioada de 15 zile lucrătoare”, subliniază cei dela Sanovil. 

 

Participarea la această ediție este absolut GRATUITĂ pentru toți părinți.

Înscrierea se va face exclusiv prin completarea unui formular online pe pagina web: https://www.biogenis.ro/evenimente/.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: