Salariile „babane” din administrație atrag ca un magnet. Zeci de bistrițeni vânează un post de jurist la primărie

Zeci de candidați se bat pentru un post de jurist în cadrul Primăriei Bistrița! Cum este posibil? Ei bine, salariul de încadrare mai mult decât generos și faptul că nu se cere experiență au făcut ca 28 de persoane să participe la un singur concurs.

Mâine începe unul dintre cele mai vânate concursuri din Primăria Bistrița. Este vorba despre postul de jurist la Serviciul de Stare Civilă, care este scos la concurs pentru a doua oară.

Potrivit Mediafax, la primul concurs, organizat în septembrie, au participat nu mai puțin de 45 de persoane, însă niciuna nu a reușit să promoveze examenul. La cel de-al doilea concurs pentru ocuparea acestui post s-au înscris 28 de candidați.

Ce atrage ca un un magnet bistrițenii spre posturile de la Primăria Bistrița? Majorările salariale importante este unul dintre factori. Salariul de încadrare în acest caz este de 3.500 de lei, în condițiile în care nu se cere vechime deloc, ci doar o licență în științe juridice sau administrative.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: