Rostul de dimineață: Dacă iarna e în toi, nici primăvara nu poate fi prea departe…

În timp ce Bistrița zace copleșită de cerul plumburiu și mohorât, departe de lumea dezlănțuită, pe crestele Munților Rodnei primăvara își face loc cu coatele, iar peisajele îți taie respirația…!

Ultimele imagini surprinse în weekendul trecut de Alex Varga din Rodna ar trebui să redea speranța celui mai pesimist dintre bistrițeni. Ele surprind în toată splendoarea „prima zi de primăvară” pe crestele munților.

Siluetele montane sunt încă brăzdate de fâșii de zăpadă, iar frumusețea sălbatică îți taie respirația. Nici măcar vântul nu îndrăznește să vibreze. 

Ceea ce ne amintește de vocea unui străvechi poet care își murmura în barbă că dacă iarna se apropie, nici primăvara nu poate fi chiar atât de departe… 

Nici reacțiile admirative nu au întârziat să apară. Unii comentatori remarcă faptul că „în afara Făgărașului, iarna a ocolit toată țara. În Făgăraș zăpada e imensă și ger continuu de două săptămâni…” 

Alții s-au lăsat seduși de peisajele spectaculoase, amintindu-și de „acasă”: „Mii de mulțumiri pentru că ne faceți să visăm, mai ales când suntem așa de departe” – au reacționat cei care au văzut primăvara surprinsă în Munții Rodnei.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Falex.varga.5454021%2Fvideos%2F2274697969495790%2F&show_text=0&width=560″ /]

Foto / Video @ Alex Varga

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: