Români oriunde ar fi. Sângerz-Băi a găzduit tabăra ARC cu tineri români din întreaga lume

În orașul stațiune aflat între coline și munți, Sângeorz-Băi, câțiva copii veniți din toate colțurile lumii s-au întânit pentru o nouă ediție de ARC. Fiecare își cunoaște rădăcinile, iar la Sângeorz pot doar să își aprofundeze iubirea față de România.

Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură din localitate și au participat mai mulți politicieni de pe scena politică românească de la nivel național, dar și local, organizatorii, ansambluri populare și de muzică folclorică, iar nu în ultimul rând, copiii înscriși în tabăra ARC.

Germania, Grecia, Ucraina, Italia sau Spania. Acestea sunt puținele țări de proveniență ale copiilor români din diaspora care s-au întâlnit în orașul de munte, la fel cum se întâlnesc și în județul Neamț, a doua lor casă. Au stat trei zile în Sângeroz, iar mai apoi s-au mutat în Neamț.

Tabăra este la a XIII-a ediție, iar fără sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni nu ar mai fi avut loc. În acest an, mulți copii prezenți veneau din Ucraina, Cernăuți și zone în care limba română este vorbită. Din nefericire, familiile lor au fost afectate de războiul de la granița țării noastre, iar tristețea li se citește pe chip.

Alături de voluntari, în fiecare zi sunt desfășurate activități pentru toți copiii taberei. Jocuri, cunoaștere, limba română aprofundată tot prin jocuri sau pur și simplu socializare. Mediul creat este propice pentru cei care încă nu sunt acomodați cu stilul românesc de a trăi, în comparație cu cel de peste hotare.

Îmbrăcați în alb și în costume populare, culoarea și simbolul păcii, copiii au asistat prima dată la discursuri, unele potrivite, altele deplasate pentru moment, din partea politicienilor locului și nu numai, iar mai apoi au putut să vadă care este tradiția și care sunt obiceiurile, cum este împodobit costumul popular de pe Valea Someșului și cât de frumoase sunt dansurile populare locale.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: