Nimeni nu-i profet în țara lui – spunem noi, românii, o vorbă cu oarecare amărăciune. Vom stărui asupra ei ca să-i mai deslușim din înțelesuri. Rolul profeților s-a cam diminuat în societate, de nu s-a pierdut de tot… Dar acum vorba se referă mai ales la personalitățile care au căpătat notorietate publică prin vocație, talent, muncă și performanțe. Personalități care s-au ridicat din sat sau oraș deasupra mediei.
Sunt în România arhitecți de elită, artiști, profesori cu experiență și dăruire, sportivi cu mari performanțe, jurnaliști onești și fideli publicului, istorici cu studii aprofundate…
Sunt o mulțime de oameni de seamă în toate domeniile. Și în mediul rural, dar și în cel urban. Cel mai adesea, însă, ei își trec zilele neluați în seamă de forurile diriguitoare și de factorii de decizie. Din când în când îi auzim oftând: Nimeni nu-i profet în țara lui…
Această mare energie – care generează frustrare și rezultate publice îndoielnice în domeniile citate, dacă nu e folosită – ar putea pune rânduială în toate domeniile vieții sociale. Iar beneficiile sociale ar fi majore dacă s-ar apela la ea.
De data aceasta, îndemnul nostru este să auzim cât mai rar această vorbă. Și dacă se poate, să o facem uitată. Dacă nimeni nu-i profet în țara lui, în România este nevoie acută și profundă de competențe. De specialiști și personalități remarcabile care să fie puse în prim plan de factorii decizionali. Așa că de noi depinde să le găsim locul, ca să o ducem mai bine.
Conduși de proști nu putem decât să trăim prost.
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
